Bartolomeo Scappi, grandoarea bucătăriei renascentiste
Rețete de la bucătarul secret al papei
Bartolomeo Scappi s-a născut în secolul al XVI-lea în orașul Dumenza din Lombardia. În 1536 a organizat un banchet pentru cardinalul Lorenzo Campeggio și mai târziu a slujit mai mulți alți cardinali. Și-a etalat serviciile culinare chiar în bucătăria Vaticanului și a preparat mâncare pentru papa Pius IV. În timpul carierei sale, a gătit pentru șase papi și s-a întâmplat să gătească la Vatican în același timp în care Michelangelo Buonarroti desăvârșea Capela Sixtină. Scappi este adesea considerat unul dintre primii bucătari celebri de renume internațional.
Banchetele organizate de Scappi au inclus adesea șaptezeci și șapte de deserturi diferite și statui comestibile de fiare sălbatice din Orient, zei greci și nimfe. De asemenea, Scappi s-a specializat în aranjamente ludice, cum ar fi, somonul sculptat sub formă de șuncă glazurată sau cap de capră. Prezentarea era, de asemenea, impecabilă și totul era servit în argintărie extrem de bine lustruită, tacâmuri de aur și vase ornamentale de Majolica.
În preajma anului 1570, Scappi a publicat prima carte de bucate ilustrată de pe mapamond pe care a numit-o Opera dell’arte del cucinare. Tomul a inclus 1000 de rețete din bucătăria renascentistă și a descris tehnici și ustensile pentru gătit și chiar a schițat prima imagine cunoscută a unei furculițe. Cartea de bucate a fost tapetată din scoarță în scoarță cu configurația dintr-o bucătărie perfectă, incluzând cea mai bună selecție de vase, tigăi, cuțite și nenumărate ustensile necesare pentru a dispune de o bucătărie renascentistă bine dotată.
Scappi a declarat parmezanul ca fiind cea mai bună brânză de pe Pământ și a menționat că „ficatul de gâscă domestică crescută de evrei este de dimensiuni extreme și cântărește [între] două și trei kilograme”, ceea ce indică faptul că evreii epocii respective îndopau gâște pentru a produce foie gras în mod corespunzător.
Opera dell’arte del cucinare este organizată în șase cărți, fiecare explorând subiecte specifice
- Cartea întâi
Totul despre gătit, îndatoririle unui bucătar, ustensile de bucătărie, evaluarea calității alimentelor și metode de conservare - Cartea a doua
Carnea de patrupede și de pasăre și cum se prepară sosul - Cartea a treia
Pește, ouă și legume - Cartea a patra
Preparate culinare în funcție de anotimp și ce trebuie să ambalezi atunci când călătorești cu un nobil - Cartea a cincea
Produse de patiserie, prăjituri și diverse feluri savuroase - Cartea a șasea
Preparate culinare pentru infirmi
Scappi a afirmat că penultimul criteriu de succes al unui bucătar trebuie să fie acela că „a făcut tot posibilul.”
Articole similare
Influencerii culinari din România
Șapte podcast-uri delicioase