Cum se potrivește puiul în stilul de viață ketogenic

Cum se potrivește puiul în stilul de viață ketogenic

Citește mai multe pe Gama Noastră de Produse

Citește mai multe pe The healthiest oils and fats

Mai multe rețete Cocorico Chicken Recipes

Citește mai multe pe Harvard Edu

Citește mai multe pe Dave Asprey

Citește mai multe pe Josh Axe

Keep track of your carbs Keto Calculator

Share

Sănătate

Totul despre cetone

Creierul uman și cetonele
Dieta ketogenică, care se concentrează pe aportul de grăsimi și proteine cu 20 până la 50 de grame de carbohidrați consumați zilnic, a fost folosită de sute de ani în domeniul medical pentru tratarea epilepsiei rezistente la medicamente. Ceea ce se întâmplă atunci când mănânci semnificativ mai puțini sau deloc carbohidrați este că ficatul începe să ardă acizi grași depozitați pentru combustibil. Acest proces eliberează cetone în fluxul sanguin, fapt care este cunoscut sub numele de cetoză. Celulele organismului încep să folosească cetonele ca sursă de energie, ce este foarte eficientă și deosebit de utilă pentru creier.

Acesta este motivul pentru care a fost utilizată de medici pentru a reduce convulsiile la copii, de multe ori la fel de eficient ca medicamentele. Aceste calități neuroprotectoare i-au determinat pe mulți să exploreze efectul dietei cetogenice asupra tulburărilor cerebrale precum Alzheimer, Parkinson, scleroza multiplă și autismul.

Manometrul glicemiei
Dincolo de efectele neuroprotectoare, dieta ketogenică este utilă pentru gestionarea nivelului de glicemie la pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Deoarece se consumă foarte puțini carbohidrați, există o reducere drastică a nivelului de glicemie din sânge și de eliberare a cortizolului. Aducerea organismului la starea de cetoză este utilă și în regimurile de dietă (pierdere în greutate), deoarece organismul începe să ardă depozitele de grăsimi pentru combustibil în loc de glucoză din carbohidrații consumați pe parcursul zilei.
O dietă ketogenică include o mulțime de grăsimi sănătoase, precum unt, ghee (unt indian), ulei de nucă de cocos, ulei MCT și ulei de măsline, precum și carne, pește, ouă, brânzeturi grase, nuci, semințe și legume cu conținut scăzut de carbohidrați. O dietă ketogenică tipică va urma o persoană care își ia 70% din caloriile recomandate zilnic din grăsimi, 25% din proteine și 5% din carbohidrați.

Inițiere
La început, este important să urmărești exact care este cantitatea de carbohidrați în grame pe care o consumi dacă dorești într-adevăr să îți aduci corpul în stare de cetoză. Trebuie să-ți formezi obiceiul de a citi etichetele nutriționale, deoarece multe alimente conțin adaosuri de zaharuri, iar kilogramele pot scăpa de sub control foarte repede.
Atunci când se consumă zilnic 20 până la 50 de grame de carbohidrați sau mai puțin, de obicei, va dura undeva între două și patru zile ca organismul să înceapă să folosească depozitele de grăsimi ca sursă de energie. Rezultatele vor varia desigur de la o persoană la alta, în funcție de chimia și metabolismul individual al fiecăruia.

Stilul de viață ketogenic, așa-zis “murdar”, este nesănătos
Nu toate dietele ketogenice sunt create egal. Există o așa-zisă dietă „ketogenică murdară”, care este ketogenică în sensul tehnic al cuvântului; cu toate acestea, grăsimile și sursele de proteine sunt de calitate scăzută și pur și simplu sunt nesănătoase. Aceasta înseamnă că este implicată o cantitate mare de carne procesată, mâncare prăjită, uleiuri industriale din semințe precum canola și ulei de floarea soarelui, margarină și alți delicvenți alimentari.

Adoptă carnea de pui și stilul de viață ketogenic
Pieptul, pulpele superioare, ciocănelele, cârnații naturali de pui, fâșiile din piept de pui, supa de oase de pui, pastrama naturală și alte produse similare, sunt toate incluse pe lista de control agreată de dieta ketogenică și sunt super sănătoase atunci când sunt preparate corect. Carnea de pasăre conține toți aminoacizii esențiali necesari pentru sinteza proteinelor. Carnea de pasăre albă are un conținut ridicat de proteine de 21-22%, în timp ce carnea de pasăre roșie are un conținut de doar 19-20%. Proteina din carnea de pasăre contribuie la sațietate și la un nivel echilibrat de glicemie, ceea ce împiedică rezistența la insulină și apariția tulburărilor metabolice care pot provoca creștere în greutate și obezitate.

Calculator cetogenic
Consultă acest calculator ketogenic pentru a vedea cum funcționează planificarea aportului de grăsimi, proteine și carbohidrați pe www.bioketo.com/macro-calculator. Se va potrivi aportul caloric zilnic cu vârsta, sexul, greutatea și nivelul tău de activitate? De asemenea, poți selecta opțiunea să încerci să îți menții greutatea, să pierzi câteva kilograme sau să câștigi o anumită greutate.

Ziua tipică în dieta ketogenică
Pentru a începe în forță, ar fi bine să prepari câteva mese cu ceva vreme înainte și să te descotorosești de orice alimente care te pot ține pe loc. Ia-ți obiceiul de a verifica conținutul de carbohidrați de pe etichetele oricăror produse achiziționate. Pentru a obține carbohidrați neți, scade conținutul total de fibre din numărul total de carbohidrați. De exemplu, dacă un produs conține 7g de carbohidrați și 2 g de fibre, atunci dispui de 5 g de carbohidrați neți. Dacă consumi zilnic 25 g de carbohidrați, atunci mai dispui de încă 20 g. Ține cont și urmărește și ești pe drumul cel bun.

În cazul grăsimilor, o bună regulă este aceea să consumi zilnic 8 linguri dacă ești femeie și 10 linguri, dacă ești bărbat. Dacă dorești mai multe date în acest sens, atunci revino la calculatorul ketogenic al cărui link l-am oferit mai devreme. Deoarece pentru un plan de nutriție ketogenic sunt tipice valori precum 70% grăsimi, 25% proteine și 5%, acesta poate fi reglat optim, deși grăsimile vor fi întotdeauna principalii actori.

În afară de consumul de legume fibroase, nu uita să te hidratezi pentru a menține funcția tractului digestiv. Pentru a afla ce cantitate de apă trebuie să bei zilnic, înmulțește greutatea proprie în kilograme cu 1,1. Dacă cântărești 60 kg, trebuie să bei 66oz de apă zilnic, ceea ce înseamnă aproape 2 litri.

Înainte de a începe orice nou regim de nutriție și fitness nu uita întotdeauna să îți consulți medicul și să te informezi în acest sens.

Inițiază-te astăzi în aceste rețete de pui
Fileuri din piept de pui cu paprika românească
Fileuri de pui cu sos cremos cu spanac și ciuperci
Pui la grătar cu sos pesto și salată de ierburi
Pui toscan cu lămâie la cuptor
Pui indian pe varză chinezească (bok choy) caldă
Supă groasă de pui cu muguri de broccoli

Defalcarea proteinelor la puiul Cocorico
Acesta este un ghid rapid de referință pentru conținutul de proteine, grăsimi și carbohidrați din 100 g de carne de pui:

File& mușchiuleț de pui
Proteine – 23,28 g
Grăsimi – 0,94g
Carbohidrați – 0,2g

Pui la grătar
Proteine – 20,43 g
Grăsimi – 6,30 g
Carbohidrați – 0,24 g

Piept de pui
Proteine – 19,16g
Grăsimi – 8,58 g
Carbohidrați – 0,24 g

Ciocănele de pui
Proteine – 19,16g
Grăsimi – 8,58 g
Carbohidrați – 0,24 g

Pulpe superioare de pui cu os și piele
Proteine – 19,16g
Grăsimi – 8,58 g
Carbohidrați – 0,24 g

Aripioare de pui cu piele
Proteine – 16,83 g
Grăsimi – 13,5 g
Carbohidrați – 0,32 g

Aripioare de pui
Proteine – 16,83 g
Grăsimi – 13,5 g
Carbohidrați – 0,32 g

Pipote de pui
Proteine – 16,76g
Grăsimi – 2,10g
Carbohidrați – 0,57 g

Ficat de pui
Proteine – 0,23 g
Grăsimi – 0,64g
Carbohidrați – 2g

×
[ivory-search id="2323" title="Default Search Form"]
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora.