Sfecla mangold
Denumire botanică: Beta vulgaris, Familie: Amaranthaceae
Sfecla mangold (elvețiană) prezintă frunze de culoare verde închis, în timp ce tulpinile sale se dezvoltă într-o serie de nuanțe strălucitoare, de la roșu, la galben și alb. Soiurile Lucullus și Fordhook Giant au tulpini verzi, în timp ce la sfecla mangold rubinie (Ruby Chard) și rubarbă (Rhubarb Chard) sunt roșii și alungite. Sfecla elvețiană multicoloră (Rainbow Chard), care prezintă o multitudine de tulpini colorate, este adesea confundată cu o varietate în sine.
Cu toate că este cunoscută în mod obișnuit sub denumirea de sfeclă elvețiană (Swiss chard), de fapt nu este originară din Elveția și este cultivată pe scară largă în bazinul Mediteranei. Se crede că sfecla elvețiană și-a primit numele de la o altă legumă denumită cardon (un fel de ciulin), care seamănă foarte mult cu sfecla elvețiană sau mangold. Francezii le-au confundat și au pus laolaltă cele două soiuri, sub denumirea comună de „carde”.
Sfecla mangold este o plantă bienală și este însămânțată în emisfera nordică, între lunile iunie și octombrie. Perioada de recoltare este primăvara, oricând din aprilie până în mai. Odată ce temperaturile încep să crească până la 30°C, sezonul de recoltare se apropie de final.
Datorită numeroaselor sale beneficii pentru sănătate, sfecla elvețiană a fost selectată, cu ani în urmă, pentru a fi cultivată pe stațiile spațiale, pentru consumul propriu al astronauților. Cu secole în urmă, chiar și comunitățile antice grecești și romane au cultivat și consumat frecvent sfeclă mangold, deoarece cunoșteau beneficiile medicinale ale plantei.
Sfecla elvețiană este o sursă recomandată de vitamina K, vitamina A și antioxidanți flavonoizi precum beta-caroten, quercetină, luteină și zeaxantină. Sfecla elvețiană este cunoscută pentru că are în conținut cel puțin 13 tipuri diferite de antioxidanți polifenoli, dintre care unul este acidul seringic. Acidul seringic ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, ceea ce a făcut ca, în ultimii ani, să constituie obiectul studiilor de cercetare. Sfecla elvețiană este, de asemenea, o mare sursă de betalane, care sunt pigmenți vegetali solubili în apă, ce exercită activități biologice benefice, inclusiv, proprietăți antioxidante, antiinflamatorii și anticancerigene.
Sfecla elvețiană poate fi consumată în loc de pâine, la sandvișuri și este, de asemenea, delicioasă dacă e sotată în ulei de măsline, cu ceapă și usturoi, sau adăugată la omlete, și supe.
